Se deschide într-o filă nouă

CONCEDIERILE DIN IT

La începutul lui 2023, Microsoft a decis concedierea în masă a 10.000 de angajați până la finalul lunii martie. Au urmat Amazon, care a anunțat că va concedia 18.000 de oameni (cel mai mare număr din istoria companiei), Meta – care va renunța la 11.000 de angajați, iar Google – la 12.000 (peste 6% din totalul angajaților săi la nivel mondial). De departe compania ce va concedia cel mai mare procent de angajați este Yahoo – 20% din totalul acestora.

 

”Asistăm în acest fel la o normalizare a cererii de specialiști, după ce anii de pandemie au adus o exuberanță excesivă în angajare în această industrie”, susține Tiberia Lăzăruț, Key Account Manager în cadrul Gi Group România. Aceasta a mai observat un fenomen: ”Totuși, pe LinkedIn sunt postate aproape 60.000 de joburi active de IT Engineer, iar asta doar pentru piața americană. Cu alte cuvinte, cel mai probabil toți angajații ce urmează a fi concediați își vor găsi un post la alte firme.”

 

Concedieri în sectorul IT au loc și în România, unde companii precum Vodafone, Playtika și Oracle au renunțat la un număr – mic, e drept – de angajați. În schimb, un risc mai ridicat de concedieri în 2023 există în retail, sector care ocupă locul al treilea ca pondere de angajări a absolvenților și tinerilor fără experiență, unde este de așteptat ca marii angajatori să renunțe la o parte din ”posturile clasice” ca urmare a automatizării unor procese din acest domeniu. Din același motiv ar putea fi afectată și industria auto.

 

”Astfel putem fi de acord cu afirmația CEO-ului companiei Microsoft, Satya Nadella, că urmează doi ani provocatori, cu schimbări nu doar în sectorul IT, ci și în celelalte sectoare de activitate”, consideră Tiberia Lăzăruț.

 

Indiferent de provocările cu care ne vom întâlni, GI Group Holding este pregătită, prin intermediul serviciilor pe care le oferă pieței din România. Printre acestea se numără plasarea temporară de personal și Business Process Outsourcing, oferind astfel suport tuturor companiilor care poate vor fi nevoite la un moment dat să schimbe sau să reconfigureze strategia în ceea ce privește capitalul uman.

Distribuie acest articol
Articole similare

Vezi ofertele noastre de muncă

Consultă ofertele de mai jos și folosește filtrele pentru a găsi oportunitatea care se potrivește cel mai bine nevoilor și abilităților tale.

Vezi toate ofertele de muncă
ANGAJAM MECANIC GRUPURI ELECTROGENE Pentru unul dintre partenerii nostri, companie specializata in mentenanta, repararea si instalarea generatoarelor si motoarelor ...
Altele
Other
București - Sectorul 5, București, București - Ilfov
Contract cu durata nedeterminata
26/10/2026
Recrutam Operatori Productie in industria alimentara in Cluj   Responsabilitati: Monitorizarea etapelor de pe linia de producție.Mutarea materiei prime ...
Altele
Producție & intreținere
Cluj-Napoca, Cluj, Nord-Vest
Contract cu durata nedeterminata
23/10/2026
Gi Group angajeaza Vopsitor Industrial! Cautam persoane cu experienta in productie, pentru activitati de vopsire industriala in camp electrostatic. Cerinte: ...
Autovehicule și vehicule de transport
Other
Brașov, Brașov, Centru
Contract cu durata nedeterminata
19/10/2026
Cautam un Tehnician Mentenanta cu experienta tehnica, orientat catre solutii Responsabilitati principale: Mentenanta si interventii pentru instalatii HVACLucrari ...
Altele
Other
București - Sectorul 1, București, București - Ilfov
Contract cu durata nedeterminata
19/10/2026
Gi Group angajează pentru o companie specializată în servicii tehnice, facility management, mentenanță și instalații pentru clădiri comerciale și industriale. ...
Facilități și servicii de securitate
Installation / maintenance
București - Sectorul 3, București, București - Ilfov
Contract cu durata determinata
14/10/2026
Gi Group angajează pentru o companie specializată în servicii tehnice, facility management, mentenanță și instalații pentru clădiri comerciale și industriale. ...
Facilități și servicii de securitate
Inginerie
București - Sectorul 3, București, București - Ilfov
Contract cu durata determinata
14/10/2026
Gi Group angajează pentru o companie specializată în servicii tehnice, facility management, mentenanță și instalații pentru clădiri comerciale și industriale. ...
Inginerie
Inginerie
București - Sectorul 3, București, București - Ilfov
Contract cu durata determinata
14/10/2026
ANGAJAM SEF TURA PICKING Cautam un pentru coordonarea echipei si organizarea activitatii pe schimb. Responsabilitati: - Coordoneaza si organizeaza echipa ...
Altele
Other
București - Sectorul 6, București, București - Ilfov
Contract cu durata nedeterminata
06/10/2026
Gi Group recruteaza pentru clientul sau din Chitila persoane pentru postul de Lucrator Depozit / .   Program de lucru: ? Luni - Vineri, 07:00 - 16:00 (1 ...
Altele
Retail general
Dărăști-Ilfov, Ilfov, București - Ilfov
Personal temporar
30/09/2026
Recrutam pentru un important importator si distribuitor de autovehicule din Romania, in cadrul atelierului de caroserie din Bucuresti. Responsabilitati: Executarea ...
Autovehicule și vehicule de transport
Automobile & vehicule de transport
București - Sectorul 6, București, București - Ilfov
Contract cu durata nedeterminata
28/09/2026