Mai mult de 600 de profesioniști dornici să descopere cele mai recente tendințe pentru o nouă eră a afacerilor au fost prezenți, pe 9 noiembrie, la cea de-a 11-a conferință a Asociației Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL), unul dintre cele mai mari evenimente din această industrie. Printre participanți s-au aflat si colegii noștri Petrică-Dorian Neculae – Key Account Manager și Mariana Oprea – Recruitment Coordinator.

 

Printre subiectele abordate s-a numărat creșterea popularității programelor de Inteligență Artificială (IA) folosite pentru producerea de conținut online în diferite domenii, în doar câteva secunde. Mă refer aici la conținut web, postări pe rețelele de socializare ori răspunsuri automate pentru clienți.

 

Astfel, Inteligența Artificială a revoluționat strategiile de marketing și vânzări, a transformat descrierile de produse, a simplificat crearea de conținut web și chiar au schimbat modul de implicare pe rețelele de socializare.

 

Lucrul cu IA în prezent nu doar că ajută la îmbunătățirea modul în care sunt făcute afacerile, dar poate fi considerat și un instrument de economisire a costurilor. Chiar dacă pare prea costisitor de implementat la început, pe termen lung, lucrul cu instrumente de IA duce la eficientizarea activităților, la reducerea costurilor asociate erorilor/timpului nefuncțional și la economii semnificative în timp.

 

Adaptabilitate, rapiditate și asistență imediată

 

În privința creării mesajelor de tipul e-mailurilor de marketing și vânzări, adesea consumatoare de timp și complicate de realizat, programele de IA le generează nu doar rapid, ci și în funcție de persoanele cărora le sunt adresate. Inteligența Artificială analizează comportamentul clienților, preferințele și tendințele pieței pentru a livra mesaje personalizate, adaptate fiecărui destinatar.

 

Și conținutul site-urilor web ale companiilor – de la informațiile clasice de pe pagina principală până la articole de blog – poate fi generat de IA, care se asigură că informația este corectă și ”ușor de digerat” atât pentru utilizatori, cât și pentru motoarele de căutare.

 

Programele de Inteligență Artificială gestionează rapid și eficient și întrebările clienților, cărora le oferă răspunsuri automate. Dacă până recent aceste chestiuni necesitau intervenția operatorului uman, acum sistemele IA folosesc procesarea limbajului natural (NLP) pentru a înțelege solicitările clienților și pentru a le oferi asistență imediat în rezolvarea problemelor.

 

Un exemplu în acest sens îl reprezintă folosirea în medicină a instrumentelor IA de tipul asistentului virtual. Pe baza informațiilor oferite de pacient, Inteligența Artificială este capabilă să ofere un diagnostic preliminar, care îl poate ajuta pe medic să formuleze ulterior un diagnostic mult mai precis.

 

Provocările rămân

 

În ciuda tuturor acestor avantaje, rămân o serie de provocări în ceea ce privește folosirea IA.

 

Este vorba despre preocupările etice – fiind necesar să ne asigurăm că Inteligența Artificială este dezvoltată și folosită etic – sau calitatea și confidențialitatea datelor (informațiile folosite de IA să fie exacte, sigure și să provină din surse credibile, pentru a menține încrederea și legalitatea).

 

În esență, a face afaceri cu IA prezintă oportunități incredibile de creștere, eficiență și inovație, dar este crucial ca atingerea umană să fie prezentă.