Piata logistică din România înregistrează o creștere semnificativă și volume record pentru anul 2023 – spațiile logistice și industriale vor depăși 7 milioane de metri pătrați până la finalul anului.

Cele mai importante hub-uri logistice din țară – Bucureștiul și regiunea de vest a țării – rămân principalele zone de interes din acest punct de vedere. Cu o pondere de peste 50% din spațiile de depozitare, Capitala este lider al pieței și reușește să atragă proiecte mari.

 

Din perspectiva resursei umane, aceste investiții se reflectă într-un număr semnificativ mai mare de angajări. Conform ultimului raport OLX Locuri de muncă, cele mai multe joburi disponibile sunt în domeniul lucrători logistică-depozit-producție (peste 170.000).

 

Subiectul fierbinte al discuțiilor îl reprezintă, în continuare, majorările salariale. Se pare că 2023 rămâne în aceeași linie cu anul trecut, când o mare parte din angajați a putut să își renegocieze salariile, având în vedere contextul favorabil creat de piață. Majoritatea angajatorilor nu au actualizat salariile în funcție de inflație, însă au preferat să vină cu majorări salariale în medie cu 7-10% (aceasta pentru că principalul motiv care îi determină pe angajați să își schimbe locul de muncă este salariul).

 

Companiile din logistică au introdus o nouă serie de beneficii pentru a reține atât personalul existent, cât și pentru atragerea de noi candidați, cum ar fi:

  • noi programe de formare și dezvoltare profesională, care să îi ajute pe angajați să rămână la curent cu noile tendințe și tehnologii din industrie;
  • pachete medicale și stomatologice, care să acopere costurile consultațiilor medicale, medicamentelor și intervențiilor chirurgicale;
  • implementarea unor noi sisteme de bonus, care să-i ajute pe angajați să își crească venitul lunar;
  • zile suplimentare de concediu, care să conducă la menținerea unui echilibru între munca și viața personală a angajaților;
  •  programe de economisire pentru pensie.

 

Oradea, a doua mare piaţă pentru lo­gis­tică şi transport din România, după Bucureşti, va avea primul parc industrial care va include un terminal cargo – totodată şi primul terminal cargo aerian din România la final de 2023. Astfel, CTP, cel mai mare proprietar şi dezvoltator de spaţii logistice şi industriale din Europa Continentală, a început lucrările de construcţie la CTPark Oradea Cargo Terminal. Acesta va fi amplasat în imediata apropiere a aeroportului din Oradea şi a parcului industrial Eurobusiness II.

 

În plus, judeţul Bihor are în plan să ajungă la un total de 11 parcuri industriale, cel mai mare număr dintr-un singur judeţ, faţă de şase la începutul anului.