Pentru că e primăvară și primăvara este un moment propice pentru participarea la târguri de joburi, m-am gândit să vă împărtășesc mai multe despre experiența participării la târgurile de joburi, atât din perspectiva candidatului aflat în căutarea unui loc de muncă, dar și din perspectiva angajatorului participant.

Deși de peste zece ani, în România târgurile de joburi au luat amploare, sunt din ce în ce mai multe, mai bine organizate și chiar au tematici specifice, am remarcat că marea majoritate a candidaților aflați în căutare nu cunosc beneficiile pe care le-ar putea avea vizitând activ un asemenea târg.

Motivele sunt variate: sunt candidați care încă nu știu de existența târgurilor sau sunt candidați care incă ezită să se prezinte personal. Această ezitare se datorează în principal faptului că nu doresc să se întâlnească din întâmplare cu colegi, cu angajatorul actual sau chiar cu alte persoane cunoscute și evitând această situație care poate fi incomodă, evită de fapt să fie activi pe piața muncii.

Ce iți poate aduce în fapt prezența la un târg de locuri de muncă ?

Cu siguranță dacă ești în căutare activă și nu ai un loc de muncă, aici iți poți întâlni viitorul angajator, însă chiar și pentru cei angajați pot fi multe beneficii. De exemplu, puteți sonda piata, veți remarca care sunt angajatori de top, care sunt în expansiune, ce cerințe noi au aparut în piață pentru locurile de muncă din domeniul în care activați sau, dacă vă doriți o reconversie profesională, puteți lăsa cu o mai mare ușurință un CV unui angajator pe care il doriți, având totodată unica ocazie să vă prezentați și motivația pentru job sau companie, lucru pe care mai greu il poți face în mediul online pe care se bazează majoritatea candidaților.

Cum este ideal sa te prezinți la un târg de joburi ?

În primul rând cu o doză de optimism și entuziasm, prezentarea ta reală, profesionistă, implicată și eventual o  motivație personală te va diferenția clar între ceilalți candidați cu care se va mai întâlni angajatorul pe perioada târgului. Mai apoi, contează un CV actualizat și complet și, nu in ultimul rând implicarea, mai exact faptul că trebuie să mergi până la standul angajatorului, uneori să aștepți să se elibereze și să lași personal CV-ul, eventual prezentându-te ca și candidat în  1-2 minute, în funcție de disponibilitatea și timpul reprezentanților prezenți la târg.

Un alt avantaj în ceea ce privește participarea la târgurile de joburi este că te poți întâlni în același timp și loc cu mai mulți angajatori. Companiile de recrutare sunt de asemenea prezente în cadrul diferitelor târguri de joburi și au marele avantaj că recrutează candidați din domenii foarte variate și pentru mai mulți angajatori din piață, iar proiecte noi apar în fiecare zi, așa încât recomandarea mea este sa iți depui CV-ul actualizat indiferent dacă agenția are sau nu la momentul respectiv o poziție deschisă în domeniul în care iți cauți următorul job.

Pentru a fi cât mai pregătit, ca și sfat, este important să fii îmbrăcat adecvat, să te interesezi înainte de programul târgului și de modalitatea în care se depun CV-urile : personal sau pe bază de cod de bare scanat, pentru a nu întâmpina dificultăți tehnice când vei dori să iți depui CV-ul.

Dacă remarci că târgul are o anumită tematică, de exemplu : absolvenți, inginerie, IT etc., nu ezita să ajungi la târg pentru că în companiile respective vor exista întotdeauna posturi și din alte domenii: administrativ, economic, resurse umane etc.

Am vorbit despre târgurile de joburi, dar aș vrea să vorbim și despre « noi ». Mai exact « noi, angajatorii » și « noi, candidații ».

« Noi, angajatorii » prin prezența la târgurile de joburi dorim să atragem candidații cei mai buni disponibili în piață, de aceea ne și bucurăm de o prezență cât mai mare a candidaților la târguri și mai ales, ne facem timp să primim fiecare CV în parte și să discutăm câteva cuvinte cu candidații care ajung în fața noastră, chiar și pentru scurt timp. Să nu vă mirați dacă la târg, în urma unei discuții scurte, vi se va propune chiar o întâlnire la sediul companiei, este cel mai bun lucru care vi se poate întâmpla, pentru că asta este o recunoaștere clară a faptului că ai reușit să fii remarcat, să ieși din mulțime și poate chiar să te întâlnești cu angajatorul ideal.

Ceea ce poate vă este mai puțin cunoscut, este faptul că după un târg de joburi, candidaturile se triază, se organizează pe departamente și fac parte din baza de date a companiei, așa încât dacă astăzi nu este un post disponibil în domeniul tău, în perioada următoare, poate oricând să apară un nou post, iar candidatura ta să fie luată în considerare.

Daca e să vă spun mai mult despre « noi, candidații », am să vă povestesc cel mai bine două experiențe legate de târgurile de joburi și impactul lor. Mai exact, mă aflam în cautarea jobului ideal în domeniul resurselor umane și datorită unei bogate experiențe manageriale, niciun angajator nu mă chema la interviu dupa nenumărate CV-uri transmise în mediul online, din motive lesne de înțeles! Însă în momentul în care am participat la un târg de joburi și am avut ocazia să îmi depun CV-ul la câteva companii preferate și să discut direct cu reprezentanții companiilor prezentându-le motivația mea pentru domeniul resurselor umane, am primit trei invitații la interviu și am avut posibilitatea chiar să aleg în final angajatorul și jobul preferat.

O a doua experiență din perspectiva « noi, candidații » este legată direct de sora mea care, studentă fiind la automatizări, și-a depus Cv-ul la două-trei companii cunoscute cu profil IT, dintre care una chiar  era interesată de colaborarea cu studenți și ulterior a invitat-o la un interviu. În urma porcesului de recrutare și selecție s-a angajat ca și game tester, de aici luând startul într-o frumoasă carieră în domeniul IT.

Dacă argumentele pentru participarea la târgurile de joburi v-au convins, vă doresc să vă înarmați cu încredere și să mergeți să vă găsiți angajatorul ideal! « Noi, angajatorii », vă așteptăm cu drag!

Autor: Emanuela Benchea

Recruitment Consultant Gi Group România