Salariile de 4-5 ori mai mici în România faţă de cele din ţările dezvoltate din Europa, lipsa ofertelor de muncă conforme cu nivelul de calificare, dar şi infrastructura deficitară sunt doar câteva din motivele pentru care o parte dintre români preferă în continuare să plece la muncă peste hotare.
În ciuda faptului că pentru joburile specializate românii plecaţi pot câştiga salarii destul de mari, aceştia aleg să lucreze peste graniţe pe poziţii sub nivelul lor de calificare, cum ar fi cele de infirmiere, şoferi de taxi sau de tir, ospătari sau ca personal de vânzări. De exemplu, pentru o poziţie din sectorul vânzărilor, salariile variază între 780 şi 6.100 de euro pe lună, în timp ce asistenţii medicali pot ajunge la salarii de peste 3.300 de euro lunar, pe când în România un medic cu experienţă câştigă în jur de 700 – 800 de euro net pe lună.
Companiile locale au început să mărească salariile, mai ales ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, însă angajatorii suferă în continuare de o lipsă acută de angajaţi. „În ultimele 2-3 luni companiile au început să mărească salariile, dar o fac pentru că sunt forţaţi din lipsa candidaţilor“, a precizat Felix Toma.
http://www.zf.ro/profesii/ce-spun-romanii-plecati-peste-hotare-pentru-un-trai-mai-bun-ne-am-intoarce-in-romania-daca-am-avea-salarii-mai-mari-si-mai-multe-oferte-de-munca-15535875